22 noiembrie 2009

Iubirea e o t***a cu doua fetze

Nu de mult am trecut prin perioada in care esti lasat cu sentimentele in aer.
Desi lumea spune ca iubirea e minunata, ca te duce la cer, ca iti trezeste sentimente dintre cele mai frumoase, nu e decat o mare prostie.
Atunci cand iubesti, nu faci decat sa te transformi intr-un prost visator, care nu face decat sa isi dea incredere pe tava unuia care nici macar nu ii pasa.
Iubirea nu e frumoasa decat la inceput, ca mai apoi se ofileste. Cand ii auzi ca iti spun, ca esti in al 9-lea cer cand iubesti, imi vine sa o iau la goana. Inseamna ca nu au aflat inca ce e dezamagirea.
Cel mai greu e sa suferi din dragoste. Crezi ca lumea se sfarseste, ca nimic nu mai are sens pe lume, ca ti-ai pierdut cel mai bun prieten, ca ti-ai pierdut sfatuitorul si cel caruia iti spuneai secretele, si chiar asa si este. Dar tot de ceea ce ai nevoie, este de o perioada buna de timp in care sa iesi, sa te distrezi, sa cunosti lumea noua, sa vezi ca nu e chiar asa de rau ca la inceputul "sfarsitului". Cand ai trecut peste aceasta perioada, poti sa afirmi ca stii ce inseamna dragostea. Pana atunci, va rog frumos tine-ti-va parerile pentru voi, visatori cu cerul in ochi!

Doresc sa dedic acest articol, uneia dintre colegutzele mele de camera! :D
Hugs, Nadia
--> Read more...

Ganduri

Stateam si ma gandeam cat de greu este sa te descurci singur in ziua de azi. Daca nu ai o sursa de venit, degeaba te consideri cetatean. Vor sa cumperi, sa faci economia sa prospere, dar cu ce? Ei nu te ajuta sa iti gasesti un loc de munca si nici macar nu se intereseaza de soarta noastra. Toti fura, toti sunt numai pentru ei, oricat de mult ar avea. Traim intr-o lume egoista! Nu mai exista al pronume decat "Eu": "eu sa am", "eu sa cumpar", "eu sa ma bucur", "eu sa traiesc bine".
Si cum vine asta?
Ce ar trebuie sa se intample cu populatia care se gandeste cu ce sa isi hraneasca copilul? Ei de ce nu mai sunt egoisti? Ei de ce stiu sa traiasca pentru ceilalti?
Au invatat in scoli speciale asta? Sau au invatat sa fie mai sufletisti din propria experienta?
Stiu ca traiesc in lumea care se bate cap in cap din cauza discrepantelor sociale, dar totusi, nu putem face nimic?
--> Read more...

Cuvant de inceput

De obicei, atunci cand incepi sa publici ceva iti spui motivul pentru care ai facut-o. Motivul meu este acela ca vreau sa iau nota mare la cursul de informatica, acum ca sunt la inceput de drum, in primul an de facultate. Si asa cum spun cu totii, trebuie sa te pui bine cu "profii". Si daca trebe, atunci trebe dom'le!
Acum ca ne-am lamurit cu motivul meu, ar trebui sa incep sa va spun si eu cateva cuvinte, asa sa ne cunoastem mai bine. Plus ca aceste cuvinte raman aici pana la sfarsit. De aceea, trebuie sa incepi cu niste cuvinte marete, cu niste citate "pompoase" ca sa pari ceea ce nu esti si peste ani sa iti dai seama ca poate ai exagerat un pic, din dorinta de a parea mai bun.
Dar eu nu vreau sa demonstrez ca sunt mai presus de ceea ce sunt, asa ca inceputul meu va fi unul simplist.
Despre mine pot spune ca sunt o fata cu initiativa si mult spirit de observatie. Imi place sa ma implic in multe lucruri, dar sa si le finalizez cu succes. Sunt foarte ambitioasa, de aceea tot timpul cand imi propun ceva, nu ma las pana nu il indeplinesc.
In incheiere, as dori sa va urez o lectura frumoasa a blogului si sper sa va placa ideile mele.
Hugs, Nadia
--> Read more...

 

  © 2009 Impresii de Anotimp

True Contemplation Blogger Template by M Shodiq Mustika